Update, 2 februarie 2023, ora 12:10

Poliția Argeș informează: „Bărbatul a fost depistat, în cursul nopții trecute, pe raza municipiului Pitești, de către polițiștii Secției 1 Poliție Pitești. A fost încredințat aparținătorilor”. În toată această perioadă, bărbatul, care are afecțiuni psihice, ar fi trăit, din cerșit și mila oamenilor, pe străzi, prin gări și autogări.

Știrea inițială, 30 ianuarie 2023, ora 13:50

Polițiștii argeșeni sunt în căutarea unui bărbat din Câmpulung Muscel. Deși bărbatul nu a mai fost văzut din luna aprilie a anului trecut, Poliția ar fi fost anunțată abia acum.

Marian Chira are 36 de ani și este din Câmpulung. „A plecat de la domiciliul său din municipiul Câmpulung în cursul lunii aprilie 2022 și nu a mai revenit. Este cunoscut cu afecțiuni medicale, având repetate plecări voluntare de la domiciliu, de fiecare dată fiind depistat pe raza municipiilor Pitești sau București și a orașului Mioveni”, informează Poliția Argeș.

Semnalmente: aproximativ 1,75 m înălțime, 55 de kg, constituție slabă, ochi căprui și păr șaten. Vestimentația la momentul plecării de acasă: trening negru și adidași albi.

Toți cei care pot oferi informații care să ajute la găsirea bărbatului de 36 de ani dat dispărut sunt rugați să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la numărul de telefon 0248.512.100.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *