Kaufland România a hotărât retragerea de la vânzare a unor loturi dintr-un produs Danone comercializat în rețeaua sa de magazine, inclusiv în hipermarketurile Kaufland Pitești-Găvana, Kaufland Pitești-Craiovei și Kaufland Câmpulung Muscel.

„Într-unul dintre produsele noastre, aflat sub marca Alpro, și anume Alpro Cocos BIO 1L, a fost utilizată guma de guar (E 412), agent de îngroșare, care a fost contaminat prin alăturare în timpul transportului, din cauza unui lot – transportat anterior – de plante tratate cu oxid de etilenă, o substanță interzisă în alimentele din Europa.

Loturile menționate sunt izolate și bine identificate (n.r. – click pe imagine pentru vizualizare):

Având în vedere cantitățile extrem de mici utilizate din acest agent de îngroșare, considerăm că nu există niciun risc pentru sănătatea consumatorilor şi am decis rechemarea produselor doar pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora.

Dacă aţi achiziţionat unul sau mai multe dintre produsele impactate şi doriţi să solicitaţi rambursarea costului, vă rugăm să le returnaţi la magazinul de la care aţi cumpărat, până la data de 18.09.2021. Contravaloarea va fi restituită prin prezentarea bonului fiscal.

Dacă aveţi întrebări, vă rugăm să ne contactaţi la Telefonul Consumatorului: 0371.520.005”, se precizează într-un anunț de la Danone transmis de Kaufland România către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Amintim că aceași alertă alimentară de la Danone a vizat și hipermarketurile Auchan și Carrefour.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *