Ales la ultimul scrutin primar al comunei argeșene Mioarele, Gheorghe Șucu (PNL) are probleme. Agenția Națională de Integritate (ANI) informează că în perioada în care a fost consilier local în comună (mandatul 2016-2020) Șucu s-a aflat în conflict de interese administrativ.

„A participat pe 19 decembrie 2017 și 28 decembrie 2018 la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2018, respectiv 2019, votând „pentru” stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local Mioarele, unul dintre terenurile vizate fiind cel aflat în folosința soției sale, neanunțând interesul personal de natură patrimonială avut în problemele supuse dezbaterii la începutul ședințelor de consiliu”, potrivit ANI.

Primarul poate ataca în justiție verdictul Agenției Naționale de Integritate.

„Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese (…) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează ANI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *