Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pentru delapidare în formă continuată, abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnatură privată în formă continuată. Ancheta a fost făcută la Primăria comunei Ciomăgești.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2014 angajații cu atribuții în acest sens ai Primăriei Ciomăgești (primarul și secretarul de la timpul respectiv) au încălcat legea gestionarilor publici emițând o dispoziție prin care au numit în funcția de casier al instituției un ales local (viceprimarul) deși știau că în anul 2012 acesta fusese condamnat penal pentru o infracțiune contra patrimoniului.

Ulterior, în perioada ianuarie 2017-iunie 2018, individul, în calitate de casier la Primăria Ciomăgești, și-ar fi însușit o parte din banii încasați de instituție din taxe, impozite și alte venituri, precum și o parte din sumele ridicate personal de la Trezoreria Pitești.

Prejudiciul cauzat depășește 100.000 de lei, sumă din care au fost recuperați aproximativ 36.000 de lei.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *