Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cu puțin timp în urmă o atenționare prin care anunță vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1.500 de metri) și intensificări temporare ale vântului.

Atenționarea este valabilă în perioada 8 octombrie, ora 10:00 – 11 octombrie, ora 10:00, și vizează și județul Argeș.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei.

Va ploua în jumătatea sudică a țării pe parcursul zilei de vineri (8 octombrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie), iar sâmbătă și duminică (9 și 10 octombrie) mai ales în vest și sud-vest.

La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp.

Temporar, vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h, iar local și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45…60 km/h.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *