Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș atrage atenția asupra contextului epidemiologic național ca urmare a depistării în comuna Țigănești din județul Teleorman a unui focar de gripă aviară (o gospodărie cu 120 de păsări 45 de gâște, 40 de curci, 25 de găini și 10 rațe).

În acest context, DSVSA cere măsuri imediate și în gospodăriile argeșenilor:

-separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;

-evitarea prin toate mijloacele a creșterii păsărilor domestice în aer liber; acestea trebuie ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăpostirea păsărilor se vor realiza într-o zonă acoperită, la care nu pot avea acces păsările sălbatice;

-interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;

-evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);

-prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;

-aplicarea măsurilor suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea unor încălțăminte diferite în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei;

-prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice, și alte păsări, în special rațele și gâștele.

„Va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice și al păsărilor sălbatice captive la luciul de apă, lacuri, bălți, râuri și la oricare altă amenajare hidrologică artificială sau naturală”, avertizează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

De asemenea, DSVSA atrage atenția asupra obligativității notificării medicului veterinar de liberă practică/medicului veterinar oficial/Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș asupra oricărei suspiciuni de boală sau caz de mortalitate și morbiditate manifestate la păsări domestice și sălbatice.

„Vă rugăm să acordați o atenție maximă măsurilor de prevenire a apariției acestei boli”, transmite directorul executiv al DSVSA Argeș, Sorin Sorescu. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *