Update, ora 09:55

Femeia a fost lovită de o autoutilitară, la volanul căreia se afla un șofer în vârstă de 49 de ani din Pitești. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Biroul de presă al Poliției Argeș precizează: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că o femeie de 88 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a fost accidentată mortal de o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani din Pitești, care se deplasa pe DJ 703I, pe raza localității Mușătești, având sensul de deplasare dinspre Mălureni spre Mușătești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă), iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită”.

Știrea inițială, ora 09:25

O femeie în vârstă de 88 de ani și-a pierdut viața în această dimineață în urma unui accident de circulație care s-a produs în comuna argeșeană Mușătești. Femeia – pieton – a murit după ce a fost lovită de o mașină, pe drumul județean 703I.

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș sunt la fața locului pentru cercetări. Vom reveni cu amănunte. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.