Update, ora 17:51

În momentul în care a fost preluată de către unul dintre echipajele medicale, o victimă, un bărbat, a intrat în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare, care, cel puțin pe moment, au dat rezultat. Când echipajul medical a început deplasarea către spital, victima avea funcții vitale.

Știrea inițială, ora 17:35

Grav accident de circulație, cu puțin timp în urmă, pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 124+100 de metri, în Bascov (Valea Ursului). Accidentul s-a soldat cu patru victime.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, în accident au fost implicate un autotren și două autoturisme.

”Au rezultat patru victime (trei adulți și un copil), conștiente, cooperante, care au fost evaluate de către echipajele medicale. În urma acordării primului ajutor calificat, persoanele sunt transportate la spital”, informează ISU Argeș.

La fața locului intervin două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș și echipaje de pompieri de la Detașamentele Pitești și Bradu.

Traficul rutier este oprit pe ambele direcții de deplasare și se estimează reluarea normală a circulației după ora 18:00. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *