Update, ora 18:25

Poliția Argeș, oficial: „În ziua de 19 mai anul curent, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat care lucra la înălțime la un imobil de pe raza localității Moșoaia a căzut de pe schelă.

La fața locului au fost direcționați polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Poiana Lacului, pentru primele măsuri, iar cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.

Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, angajat al unei societăți, care efectua activități de construcție ar fi căzut de la înălțime, fiind constatat decesul acestuia.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform articolelor 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”.

Update, ora 17:30

Bărbatul avea 45 de ani și era angajat al unei firme. Efectua lucrări de izolație la o locuință particulară. Polițiștii din Poiana Lacului sunt la fața locului, pentru primele măsuri.

Știrea inițială, ora 17:15

Accident de muncă mortal, cu puțin timp în urmă, în comuna argeșeană Moșoaia, în satul Smeura. Un bărbat a decedat după ce a căzut de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ cinci metri.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș sosit la fața locului nu a mai avut ce face, victima prezentând leziuni incompatibile cu viața. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *