Azi noapte, un tânăr, de 23 de ani, a furat o mașină a Poliției chiar din curtea Biroului Rutier. Incidentul a avut loc în Sibiu, scrie Turnul Sfatului.
Anterior furtului, tot azi noapte, individul fusese prins băut la volanul mașinii sale de către un echipaj rutier.
După ce a furat Dusterul Poliției, tânărul a pretins că este polițist, a oprit șoferi în trafic și le-a cerut bani, bani pe care i-ar fi jucat la păcănele.
Individul este acum în custodia Poliției.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu precizează: „La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00:40, un tânăr în vârstă de 23 de ani domiciliat în comuna Roșia (n.r. – din județul Sibiu) a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În privința autoturismului condus, polițiștii au constatat că este neînmatriculat.
Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu pentru întocmirea documentelor în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02:55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat că, în timp ce se afla pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere. De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
De îndată s-au declanșat verificări în vederea identificării autospecialei și a persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se, în același timp, că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03:35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem (n.r. – din județul Sibiu). Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.
În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință”. (Foto: descriptiv)