A doua probă a Bacalaureatului (proba obligatorie a profilului – proba E.c), scris) a fost amânată. Din cauza caniculei extreme (cod roșu – AICI DETALII), proba, programată inițial pentru marți, 30 iunie, se va desfășura miercuri, 1 iulie 2026.
Ministerul Educației precizează: ”Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba E.c) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate.
Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.
Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

