Amplasarea neautorizată de afișe pe domeniul public se sancționează.
Polițiștii locali de la Biroul Ordine Publică au prins în weekend patru bărbați care lipeau afișe (anunțuri cu organizarea de pelerinaje) pe pereții stațiilor de autobuz din câteva zone ale Piteștiului (Ramada, Lisa – Nord, bariera CNCD și Parcul Lumina).
Pentru această faptă, fiecare dintre cei patru a fost amendat cu 500 de lei, potrivit Legii 61/1991.
Bărbații amendați sunt toți din Pitești și au vârste între 40 și 55 de ani, precizează Poliția Locală.
„Polițiștii locali vor continua acțiunile de depistare și sancționare a persoanelor care nu respectă legislația în vigoare privind afișarea anunțurilor pe domeniul public”, avertizează Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.