Consiliul Județean Argeș a aprobat – într-o ședință desfășurată astăzi online – documentația de avizare pentru lucrările de conservare și consolidare a Cetății Poenari, lucrări care ar urma să se realizeze cu fonduri europene și din bugetul CJ.
Proiectul de hotărâre a fost votat favorabil de consilierii județeni de la PSD și USR PLUS, în timp ce consilierii de la PNL și PRO România s-au abținut de la vot (argumentând că investiția este prea scumpă – în jur de 23 de milioane de lei, față de 11 milioane de lei câți ar fi fost necesari potrivit unei estimări anterioare, estimare făcută de un proiectant care între timp a decedat). În ciuda abținerilor, proiectul a trecut cu majoritate de voturi “pentru”.
„Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea comunității prin creșterea atractivității turistice și investiționale, la consolidarea identității culturale, la revitalizarea economică și social-culturală.
În cadrul proiectului, vor fi executate lucrări de conservare, de reabilitare structurală și arhitecturală. Valoarea totală este de 23.262.100,85 de lei (din care 13.614.534,95 de lei – contribuția Consiliului Județean Argeș și 9.647.565,90 de lei – fonduri europene). Termenul de proiectare este de 3 luni, iar durata execuției lucrărilor – de 16 luni (…)”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)