Update, ora 22:20

Șoferul celeilalte autoutilitare implicate în accident este tot cetățean bulgar și are 27 de ani. Mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu autoutilitara conaționalului său, care circula în fața lui în aceeași direcție. În urma impactului, autoutilitara la volanul căreia se afla bulgarul în vârstă de 32 de ani (care ulterior a murit) a fost proiectată într-un autoturism din față, condus de un bucureștean de 49 de ani.

„Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea unei autopsii medico-legale, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, în cauză fiind întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal”, informează Poliția Argeș.

Update, ora 19:20 

Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. A fost declarat decesul. Șoferul care a murit era cetățean bulgar și avea 32 de ani. Posibile probleme cardiace preexistente, oboseala acumulată la volan și șocul accidentului, chiar dacă un accident ușor, ar fi provocat infarctul fatal.

Știrea inițială, ora 19:00

Cu puțin timp în urmă, două autoutilitare și un autoturism au fost implicate într-un accident de circulație pe DN 7 pe raza comunei argeșene Morărești (satul Dedulești), pe sensul de mers către Râmnicu Vâlcea. Unul dintre șoferi este în stop cardio-respirator.

Potrivit primelor informații, accidentul nu a fost grav (s-a soldat cu pagube materiale minore), dar șoferul respectiv a acuzat dureri acute în zona pieptului imediat după producerea evenimentului și a intrat în stop cardio-respirator. Cel mai probabil, a suferit un infarct.

Chiar acum, un echipaj SMURD și un altul de la Serviciul de Ambulanță Județean îi fac manevrele de resuscitare. Șoferul este între viață și moarte. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *