Sindicatul Europol critică dur felul în care arată cămășile din componența noilor uniforme ale polițiștilor.

„În imagini aveți cămașa din noua componență a uniformei de poliție. Am făcut o comparație între ceea ce ni s-a prezentat nouă la începutul anului 2022 și ceea ce au primit peste 3.000 de polițiști care s-au încadrat în 2022 din școlile de agenți de poliție sau din sursă externă.

Dacă în varianta „prototip” materialele prezentate erau la limita a ceea ce ne doream noi pentru polițiști, dar net superioare față de ce am purtat timp de 20 de ani, ceea ce s-a distribuit nu are nicio legătură cu specificațiile din caietele de sarcini și, cu toate acestea, au fost recepționate, plătite și distribuite polițiștilor cu titlu de „noua uniformă”.

După cum puteți constata cu ochiul liber, în loc de materialul de tip „mesh” care trebuia să fie aplicat la subraț pentru respirabilitate, firma efectiv a cusut plasă de țânțari. Dacă la cămașa de prezentare a fost prezentă țesătura de tip „ripstop”, specifică uniformelor tactice pentru creșterea rezistenței, la cămașa primită de noii polițiști lipsește cu desăvârșire, iar materialul este un soi de tercot laminat, foarte ieftin, folosit în special la salopete. Inclusiv materialul „velcro” de pe braț este un „fake” ordinar, pe care nici nu se poate fixa însemnul heraldic textil. Nici măcar culoarea nu s-au obosit să o respecte, cu toate că și aceasta este o condiție de sine stătătoare în cuprinsul caietului de sarcini.

Suma plătită pentru aceste mizerii se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro pentru 3.000 de complete și ne sperie că urmează să se mai cheltuiască încă 70 de milioane de euro pentru toți polițiștii în activitate”, acuză Sindicatul Europol.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *