FC Argeș a pierdut fără drept de apel, în deplasare, în fața lui Sepsi Sf. Gheorghe. Meciul, contând pentru etapa a doua a Superligii de fotbal și încheiat cu puțin timp în urmă, a fost câștigat de gazde cu 4-0 (0-0).

Golurile au fost marcate de Matei (minutul 48, din penalty – dictat pentru un henț în careu făcut de Cestor), Mitrea (minutul 60), Ștefănescu (minutul 63) și Golofca (minutul 80).

La sfârșitul primei reprize, Dorian Bertrand a avut o ocazie uriașă, ratând din șase metri (singur, față în față cu portarul oaspeților) deschiderea scorului pentru FC Argeș. Amintim că în prima etapă același Bertrand a fost autorul dublei care le-a adus elevilor lui Andrei Prepeliță o binemeritată victorie, pe teren propriu, cu UTA Arad (2-0).

După rezultatul și jocul bun cu UTA, eșecul de astăzi este un duș rece pentru alb-violeți și o surpriză neplăcută pentru suporterii lui FC Argeș.

Precizăm că partida de la Sf. Gheorghe, desfășurată pe o temperatură de 30 de grade, nu a beneficiat de arbitraj video (VAR).

În următoarea etapă, vineri, 29 iulie, de la ora 18:30, FC Argeș va juca pe stadionul „Nicolae Dobrin” cu Universitatea Cluj. (Sursă foto: Facebook Sepsi OSK)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *