Ieri, 3 decembrie 2020, în jurul orei 16, polițiștii piteșteni au fost sesizați la 112 cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism aruncă din mers cu petarde. Mașina a fost identificată și oprită în trafic pe bulevardul Nicolae Bălcescu de către polițiști ai Secției 2.
Autoturismul era condus de un tânăr de 20 de ani, iar în interiorul acestuia se mai aflau alți 3 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, și un minor de 16 ani, toți din Merișani.
La controlul corporal sumar și verificarea habitaclului, polițiștii au găsit mai multe articole pirotehnice din clasa P1, pe care le-au confiscat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar cei cinci tineri au primit amenzi în valoare totală de 2.250 de lei, potrivit Legii 61/1991 referitoare la normele de conviețuire socială.
Poliția atenționează
Polițiștii atenționează că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment. Utilizarea acestora este permisă doar în cazuri deosebite, de către persoane aflate în pericol pentru îndepărtarea animalellor agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care folosesc astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Comercializarea de către orice persoană neautorizată de articole pirotehnice din orice categorie constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei pe a cărei rază se execută jocurile respective și al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Totodată, persoanele juridice nu pot comercializa către persoane neautorizate articole pirotehnice din categoriile F2-F4.
Referitor la persoanele fizice, Poliția atrage atenția că acestea, dacă au vârsta de peste 18 ani, pot deține și folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1, pe tot timpul anului.
Articolele pirotehnice din categoriile F2-F4, P1, P2, T1 și T2 nu pot fi confecționate, importate, comercializate sau folosite de către persoanele fizice în scopuri de divertisment.
Folosirea articolelor pirotehnice ESTE INTERZISĂ în următoarele situaţii:
a) între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri. (Foto: descriptiv)