Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat ancheta într-un dosar cu privire la zeci de împrumuturi ilegale.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada septembrie-noiembrie 2021, trei persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, cu complicitatea altor două persoane, de 45 și 54 de ani, au întocmit în fals și au folosit 46 de adeverințe de salariat pe numele unor persoane, în calitate de beneficiari sau giranți, prin care au atestat că acestea au calitatea de salariați, obținând astfel 24 de împrumuturi de la o Casă de Ajutor Reciproc.
Infracțiunile vizate în dosar sunt fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și uz de fals, cu un prejudiciu de circa 360.000 de lei. Pentru recuperarea acestuia, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile deținute de inculpați.
Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de emitere a rechizitoriului și trimitere în judecată.
Amintim că în această cauză pe 25 ianuarie au fost făcute percheziții domiciliare în Pitești, Ștefănești și Mărăcineni (aici imagini și amănunte). La timpul respectiv, două dintre persoanele anchetate au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. (Foto: descriptiv)