De la începutul anului și până în prezent, pompierii argeșeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a nu mai puțin de șapte incendii care au izbucnit de la folosirea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire. Într-unul dintre aceste incendii, în comuna Dârmănești, o femeie a murit (aici subiectul pe larg), iar un altul a distrus o locuință.
ISU Argeș avertizează că pericolul este uriaș în cazul în care sistemele de încălzire și coșurile de fum nu sunt verificate și curățate periodic și reparate acolo unde situația o cere. Măsuri de prevenire:
-asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
-folosiţi doar materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-folosiţi soba doar cu uşiţa închisă;
-aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
-nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe sobă materiale combustibile;
-stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
-verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
-nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
-nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
-decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
-nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele electrice de încălzire în funcţiune.