Șefa Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Luminița Paul, se declară dezamăgită de medicii care au propagat teorii false despre pandemie și vaccinarea împotriva COVID-19 și de românii care s-au lăsat păcăliți.

„M-am vaccinat prima în Pitești, pentru mine și pentru cei din jur, pe 31.12.2020 și nu știam cu ce fel de ser. Aveam vaccinul mult așteptat. V-am informat permanent despre măsurile de protecție și despre rolul vaccinării împotriva COVID-19. În august, deși relaxați, v-am atenționat că lucrurile nu sunt roz.

Acum mă simt dezamăgită. Dezamăgită de medicii care au uitat de jurământul lui Hipocrate și de cetățenii români care se pricep la toate.

Munca noastră (a celor implicați în stoparea pandemiei) a fost în zadar. Nu am luat-o de la capăt. Am luat-o de la zero și am ajuns unde am ajuns: spitale pline, prea multe decese, locuri la ATI zero, prize de oxigen libere zero. Ambulanțele plimbă 3-4 ore pacienții între spitale în căutarea unui loc cu oxigen.

OMS vine în România să ne spună ce trebuie să facem. Austria ne trimite produse medicale. Ungaria ne preia pacienții la ATI. Oare ce am făcut fiecare dintre noi pentru a nu ajunge aici?”, spune Luminița Paul, șefa Ambulanței Argeș. (Sursă foto: Facebook)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *