Update, ora 21:15
Victima este un bărbat. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Pitești, conștient, dar în stare de șoc. Va fi operat.
ISU Argeș precizează: ”La sosirea pompierilor, victima, de sex masculin, era conștientă, cu membrele inferioare prinse într-un utilaj (n.r. – un motocultor).
Colegii noștri au acționat pentru extragerea și predarea acesteia personalului medical prezent la eveniment.
În urma evaluării, victima a fost transportată la spital”.
Dată fiind starea în care se află bărbatul (acesta fiind singurul care știe exact ce s-a întâmplat), împrejurările în care s-a produs incidentul încă nu sunt cunoscute.
Știrea inițială, ora 20:48
Incident deosebit de grav cu puțin timp în urmă într-o gospodărie din comuna Albota. La fața locului intervin de urgență pompierii și un echipaj medical.
”Pompierii de la Detașamentul Pitești alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș intervin în comuna Albota, satul Mareș, în cazul unei persoane care are picioarele prinse într-un utilaj agricol”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

