Cutremur în această dimineață. Două cutremure slabe s-au produs în ultimele ore în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Primul a avut loc aseară târziu, la ora 22:54, la o adâncime de 139 de kilometri și a măsurat 3.8 grade pe scara Richter. Epicentrul cutremurului a fost la o distanță de 159 de kilometri nord-est de Pitești.
Al doilea s-a produs la o distanță de 166 de kilometri nord-est de Pitești, în această dimineață, la ora 05:20, la o adâncime de 140 de kilometri. Magnitudinea a fost de 3.2 grade pe scara Richter, precizează seismologii.