Marți, 16 martie 2021, între orele 09:00 și 15:00, furnizarea apei potabile în zona Exercițiu din Pitești va fi oprită. Potrivit societății Apă Canal, vor fi afectate:
- blocurile A6A, A7, B6, B7, B8, B9, B10, B21 și D15 până la D21;
- cartierul Traian;
- străzile Constantin Dobrescu Argeş și Dealurilor;
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae‟;
- T. Traian.
Furnizorul precizează că oprirea va fi ca urmare a înlocuirii unei conducte de apă și a branșamentelor aferente la blocurile D15, D16 și D17, din zona pieței Traian.
„Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de această oprire şi îi rugăm să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii”, transmite furnizorul.