În noaptea de vineri spre sâmbătă, 15 spre 16 mai 2026, polițiștii au descins în zona unui local de la ieșirea din Pitești către Autostrada A1, local în care era în desfășurare un eveniment privat.
Au fost verificate 15 autoturisme și legitimate 35 de persoane. Polițiștii au găsit 11 minori, cu vârste de 16 și 17 ani, care consumau băuturi alcoolice în incinta localului. Cei 11 au primit amenzi însumând 1.900 de lei.
”Din verificări a rezultat că băuturile au fost comercializate de către barmanul unității. Acesta nu a respectat obligația de a verifica împlinirea de către cumpărător a vârstei de 18 ani, fapt pentru care a fost amendat cu 10.000 de lei”, informează IPJ Argeș.
La acțiune au participat polițiști de la Secția 4 din Pitești, colegii lor de la Serviciul Criminalistic Argeș, însoțiți de câinele de serviciu cu specializare în detectarea drogurilor, polițiștii de la Serviciul Acțiuni Speciale (”mascații”) și polițiști de la Biroul Rutier Pitești. (Foto: Arhivă – descriptiv)

