Investițiile aflate în derulare la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Pitești sunt aproape de finalizare, potrivit Consiliului Județean (CJ) Argeș. Este vorba despre construirea noului corp de clădire cu regim de înălțime P+4 etaje (lucrări finanțate din bugetul CJ) și de extinderea Ambulatoriului de Specialitate și a Compartimentului de Primiri Urgențe (cu fonduri europene).

„Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea, începând de anul acesta, noi corpuri. Este vorba despre un corp nou P+4 și despre extinderea Ambulatoriului de Specialitate și extinderea Urgențelor, cele două fiind investiții din fonduri europene.

La extinderea Ambulatoriului de Specialitate vor fi deschise 12 cabinete medicale, care vor fi moderne, cu toate dotările și utilitățile necesare. Aici stadiul execuției este de 85% și ne dorim ca până la jumătatea anului să recepționăm și acest ultim obiectiv. Construcția a fost făcută într-un timp record, dacă luăm în calcul că lucrările au început anul trecut.

La cel de-al doilea proiect pe fonduri europene, extinderea CPU, lucrările sunt aproape de finalizare. Deja a fost instalată o parte din aparatura de specialitate, pentru că proiectul prevede nu doar extinderea, ci și dotarea. Cred că cel mai important aparat este Computerul Tomograf care va fi destinat pacienților care sosesc la Urgențe. Pe lângă faptul că vom putea crește fluxul de pacienți, vom putea scădea astfel și timpul de așteptare pentru un diagnostic, din simplul motiv că pacienții de la CPU nu vor mai trebui să aștepte accesul la aparatul din cealaltă aripă a spitalului. De asemenea, prin acest proiect am urmărit și creșterea cu 15 a numărului de paturi la Primiri Urgențe”, declară Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

Nicolaescu nu oferă detalii cu privire la cele 12 noi viitoare cabinete medicale de la SJU Pitești.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *