Argeșenii vor avea parte în următoarele zile de o vreme de vară.

Potrivit estimărilor pentru următoarele două săptămâni comunicate astăzi de Administrația Națională de Meteorologie, până joi, 26 septembrie 2024, media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 27…28 de grade Celsius. Mai mult, vineri, 27 septembrie, și sâmbătă, 28 septembrie, temperaturile maxime vor urca până la 30…31 de grade.

Ulterior, însă, începând de duminică, 29 septembrie, temperaturile vor scădea accentuat, astfel că în ultima zi a acestei luni (30 septembrie) și în prima parte a lunii octombrie media maximelor nu va mai trece de 19 grade Celsius.

Spre finalul săptămânii viitoare maximele termice vor urca însă din nou, către 23…25 de grade.

În ceea ce privește minimele nocturne, acestea vor crește de la 11 grade astăzi (23 septembrie) până spre 15…16 grade în ultimele dimineți ale acestei săptămâni. Ulterior, în următoarele trei nopți, vor scădea cu până la 7…8 grade, apoi vor crește iar, ușor și treptat, ajungând la 10…11 grade Celsius la sfârșitul săptămânii viitoare.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 25 septembrie și între 29 septembrie și 1 octombrie, conform sursei citate.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *