Sute de locuitori din comuna argeșeană Moșoaia așteaptă ca rețeaua de canalizare să ajungă și la casele lor. Promisă de SC Apă Canal 2000 SA Pitești, extinderea rețelei pe mai multe străzi, care ar urma să fie făcută cu bani europeni, întârzie nepermis de mult.
Consilierii locali USR Mihai Vătafu și Liviu Adelin Ivan și colegul lor de la PMP Flavius Baibarac (foto) au pus întrebări și au cerut explicații în numele cetățenilor pe care îi reprezintă.
„Din păcate, primarul și viceprimarul nu comunică. Au băgat capul în nisip! În ciuda insistențelor noastre, nu am primit un răspuns clar, fără echivoc. Dau impresia că se eschivează, că fug de răspundere. De ce nu au început nici până astăzi lucrările? Sunt deja aproape patru ani de când proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din Argeș, care vizează și localitatea noastră, a fost aprobat. Patru ani! Nu s-a mișcat nimic. De ce? Nici primarul, nici viceprimarul, nici SC Apă Canal nu ne spun care este motivul și, mai ales, când va începe investiția”, declară consilierul local USR Mihai Vătafu.
Lucrările nu au început, dar tariful la apă a crescut între timp și pentru locuitorii din Moșoaia. Total incorect, atrage atenția același Mihai Vătafu. Asta pentru că scumpirile succesive din ultimii ani sunt o condiție și pentru extinderea rețelei de canalizare, extindere care pentru sute de locuitori ai comunei Moșoaia (încă) nu există! Amintim că partea de cofinanțare a proiectului cu bani europeni destinat mai multor localități care se află în aria de operare a furnizorului SC Apă Canal 2000 SA Pitești (proiect de circa 188 de milioane de euro) le revine administrațiilor locale și SC Apă Canal 2000 SA Pitești și este suportată de consumatori, prin creșterea tarifelor.
Consilierii locali Mihai Vătafu, Liviu Adelin Ivan și Flavius Baibarac sunt cei care în urmă cu un an au inițiat proiectul în urma căruia și în Moșoaia vor circula autobuze Publitrans (aici amănunte).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.