Trei oameni din domeniul sportului vor fi numiți, ca specialiști, în Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Fotbal Club Argeș (a nu se confunda cu clubul de fotbal): Narcis Șufariu (foto), Silviu George Corodi și Octavian Marius Preda.
Numirea celor trei va fi făcută în ședința ordinară în plen de joi, 27 mai, a Consiliului Local Pitești. Proiectul de hotărâre pentru numirea celor trei este inițiat de consilierii de la PNL și USR PLUS (click pe imagine pentru vizualizare):
Narcis Șufariu (51 de ani) și Silviu George Corodi (46 de ani) sunt două nume respectate în lumea baschetului. Șufariu este antrenor coordonator la catedra de baschet a CSU Pitești, antrenor la LPS Viitorul Pitești și președinte al Asociației Clubul Sportiv Șufariu Basketball School. Corodi este profesor de baschet la Liceul cu Program Sportiv Viitorul Pitești.
Octavian Marius Preda (47 de ani) este manager și director sportiv al CS Preda Pitești și a fost membru în comisia de disciplină a Federației Române de Box (în perioada 2015-2016).
Consiliul Local este reprezentat în CA al Clubului Sportiv Fotbal Club Argeș de Sorin Apostoliceanu și Florin Plecanciuc. Clubul Sportiv Fotbal Club Argeș are secții de baschet, volei, box, judo, karate, tenis de masă și aeromodelism. (Sursă foto: Facebook)