În bazinul hidrografic Argeș-Vedea au căzut precipitații însemnate cantitativ, care au totalizat în unele zone peste 50 l/mp. În partea de nord a județului (amonte acumulare Râușor pe Râul Târgului și aval acumulare Pecineagu pe râul Dâmbovița) precipitațiile au depășit 100 l/mp. Tot pe râul Dâmbovița, la stația hidrometrică Malu cu Flori, au fost înregistrate precipitații de 87 l/mp.

Ca urmare a acestor cantități mari de precipitații, căzute în timp scurt, s-au format viituri care au afectat mai multe zone.

Debitul Râului Târgului (amonte baraj Râușor) la SH Voina este de 25,9 mc/s, cu tendință de creștere.

„Lacul de acumulare Râușor este exploatat conform Regulamentului de exploatare, nefiind probleme, dar este afectată apărarea de mal drept a Râului Târgului (din administrarea ABA Argeș-Vedea) aval de SH Voina. Primăria comunei Lerești a comunicat că va interveni cu un buldoexcavator în zona afectată, pentru protejarea drumului județean. A fost solicitat sprijinul IJSU Argeș pentru avertizarea și evacuarea turiștilor aflați cu corturile în zona Voina.

Din cauza viiturii de pe râul Dâmbovița, drumul spre barajul Pecineagu (din administrarea ABA Argeș-Vedea) a fost rupt pe versantul drept. O parte a personalului de tură al barajului a rămas izolat la circa 4 km aval. S-a solicitat sprijin la SVSU Rucăr și IJSU Argeș pentru transportarea personalului înapoi la barajul Pecineagu. În zonă a ajuns un buldozer al ABA Argeș-Vedea, care va încerca să reabiliteze porțiunile de drum afectate.

Toate echipele de intervenție ale ABA Argeș-Vedea sunt pe teren și acționează în zonele afectate”, ne informează Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.

Amintim că din cauza viiturilor zeci de turiști campați în Lerești și Rucăr au rămas astăzi izolați după blocarea drumurilor de acces (aici amănunte).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *