Update, ora 17:00

Secția de Drumuri Naționale Pitești a intervenit cu 4 utilaje pentru deblocarea drumului de la km 104 la km 108 (zona Cabanei Capra) și a drumului de acces către cabană, pentru aducerea în siguranță a tuturor persoanelor blocate.

CNAIR: „În data de 14 noiembrie 2022, CNAIR a decis să închidă (n.r. – începând din 17 noiembrie 2022) sectorul de drum cuprins între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800).

În ieșirile publice de atunci, CNAIR a precizat că a reușit printr-un efort susținut să mențină circulația deschisă o perioadă de timp mai lungă decât de obicei, decizia de închidere fiind luată deoarece prioritatea principală o reprezintă integritatea și viața participanților la trafic.

Deciziile de acest fel sunt luate de către experți din CNAIR împreună cu reprezentanții Secțiilor de Drumuri Naționale și Poliția Română.

Astăzi, doar o minune a făcut ca avalanșa de la Cabana Capra să nu producă victime, accesul mașinilor fiind interzis pe acea porțiune de drum tocmai pentru că astfel de evenimente sunt posibile în zonă”.

Update, ora 16:20

Ajunse la Cabana Capra, forțele de intervenție au găsit mai multe persoane decât numărul de 60 vehiculat inițial de autorități: 57 de turiști și 15 angajați ai cabanei.

„Pentru a fi evacuați în siguranță, aceștia au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup, format din 17 persoane (turiști), deja este transportat cu un microbuz spre municipiul Pitești. Al doilea grup, compus din 41 de persoane (40 de turiști și un angajat al unității de cazare), au ajuns în siguranță la o altă unitate din zonă”, informează ISU Argeș.

Așadar, toți cei 57 de turiști au fost evacuați. Dintre cei 15 membri ai personalului de la Cabana Capra, doar unul a plecat, ceilalți 14 rămânând la cabană, potrivit Instituției Prefectului.

Update, ora 14:35

Conform autorităților, la Cabana Capra așteaptă să fie evacuate 60 de persoane (50 de turiști din București și județele Timiș și Argeș și 10 membri ai personalului cabanei).

Instituția Prefectului – Județul Argeș transmite: „Avalanșa care a afectat zona Capra are 2 kilometri lungime. Aceasta este distanța din punctul din care se presupune că a pornit și până unde s-a oprit. Echipele de salvatori spun că o parte a lovit cabana și o alta a curs spre parcare și a afectat mașinile parcate acolo.

De asemenea, forțele care intervin astăzi au mai găsit urmele altor 7 avalanșe de dimensiuni mai mici, de unde este drumul închis și până la Capra.

18 militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș acționează în zonă împreună cu alți 6 militari veniți din Dâmbovița, Olt și Vâlcea. 6 salvatori montani sunt în echipele de intervenție. 10 polițiști și 3 jandarmi montani acționează în aceeași zonă.

La Capra sunt 60 de oameni. 50 sunt turiști din București, Timiș și Argeș, iar 10 sunt membrii personalului”.

Update, ora 14:00

Salvatorii înaintează foarte greu, pentru că sunt porțiuni de drum blocate de brazii doborâți de avalanșă. Pompierii se deplasează pe jos și acționează cu motofierăstraie pentru degajarea brazilor și pentru a crea acces.

Update, ora 12:40

Până la cabană se poate ajunge doar cu șenilatele (singura modalitate rapidă de transport în condițiile date). „Este foarte greu de ajuns, sub stratul de zăpadă sunt foarte multe porțiuni de gheață”, precizează ISU Argeș. Distanța dintre punctul până la care au avut acces celelalte autovehicule de intervenție și Cabana Capra este de circa 2 kilometri.

Update, ora 10:15

Pentru evacuarea zecilor de persoane (printre care și copii) rămase izolate în Cabana Capra, la kilometrul 108 pe Transfăgărășan, au fost trimise două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un UTV de la ISU Dâmbovița.

Update, ora 10:05

Poliția Argeș a intrat pe fir: „În cursul nopții trecute, pe DN 7C, km 106-107, în zona unei cabane, a avut loc o avalanșă în urma căreia au fost avariate mai multe autoturisme și aproximativ 60 de persoane au rămas izolate la cabană.

Autoritățile cu atribuții în domeniu sunt la fața locului pentru a lua măsurile necesare în vederea evacuării persoanelor.

DN 7C este închis traficului de la km 104 încă din data de 30 octombrie 2022 (n.r. – de fapt, din 17 noiembrie 2022), acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar și prin indicator și barieră la km 104.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș vor verifica modalitatea prin care persoanele respective au ajuns la cabană, iar dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere se vor lua măsurile legale în consecință.

Conform OUG 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”.

Știrea inițială, ora 10:00

După avalanșa de aseară de la Cabana Capra de pe Transfăgărășan, în această dimineață turiștii cazați au cerut ajutor autorităților.

„În urma solicitării turiștilor de la unitatea de cazare, se deplasează forțele de intervenție ale pompierilor argeșeni cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat, o autospecială pentru transport de persoane și victime multiple, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două microbuze.

Se încearcă evacuarea acestora până la o altă unitate de cazare, care se află la km 104 al Transfăgărășanului.

La misiune participă personal din partea Salvamont Argeș, Jandarmeria Argeș și Secția Drumuri Naționale”, informează ISU Argeș.

O avalanșă a avut loc în Munții Făgăraș în seara zilei de sâmbătă, 4 februarie 2023, afectând Cabana Capra și parcarea din fața cabanei. Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale la cabană și autoturisme avariate.

Cabana Capra, care este a magnatului Gheorghe Badea, se află la o altitudine de aproape 1.600 de metri, în golul alpin, pe Transfăgărășan, la kilometrul 108, în județul Argeș. (Sursă video Avalanșă la Cabana Capra, pe Transfăgărășan: Facebook.com/Willy Portik)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *