Odată cu începerea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Muzeului Județean Argeș din Pitești (fosta clădire a Prefecturii), în curtea interioară, chiar în spatele clădirii, au fost scoase la lumină ruinele vechii Biserici Sfinții Îngeri, care a aparținut Schitului Buliga. Au fost descoperite și mai multe oseminte, atât mirene, cât și ale călugărilor de la schit. Consiliul Județean vrea să conserve și să pună în evidență acest ansamblu arheologic, de o mare importanță istorică și culturală, pentru a fi dat circuitului turistic.

„Ne dorim ca, pe lângă lucrările de consolidare și conservare de la Muzeul Județean, să creștem expunerea întregului ansamblu, astfel încât să fie cât mai atractiv pentru vizitatori. Readucerea la suprafață a Schitului Buliga și a bisericii Sfinții Îngeri, chiar dacă deocamdată poate reprezenta un impediment în procesul lucrărilor de consolidare a Muzeului, o privim ca pe o oportunitate. De aceea așteptăm finalizarea lucrărilor arheologice, apoi vrem să conservăm acest sit. Vom găsi și sursele de finanțare necesare, sunt convins. Cred că va fi o atracție pentru publicul vizitator, mai ales că, din ceea ce am înțeles, în România nu mai avem nici o instituție muzeală care să aibă așa ceva în patrimoniu”, declară Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

„În acest moment, colegii mei de la Muzeul Județean și studenții de la Universitatea din Pitești, Facultatea de Istorie, desfășoară o cercetare arheologică preventivă, aici, în curtea interioară a Muzeului Județean. Suntem pe situl arheologic al Bisericii Sfinții Îngeri, care a aparținut Schitului Buliga. Odată cu începerea lucrărilor de consolidare a clădirii vechii Prefecturi am început și această cercetare arheologică pentru a scoate la lumină acest sit.

Un obiectiv extrem de important, al nostru și al Consiliului Județean Argeș, este acela de a pune în valoare și să conservăm in situm acest obiectiv de patrimoniu.

Colegii mei au ajuns acum la al treizeci și optulea schelet de călugăr identificat. Au fost găsite și câteva monede din secolul XVI. Este un sit extrem de important.

Această biserică a fost demolată pentru a lăsa loc Prefecturii și este pentru prima dată când acest sit este scos la lumină și cercetat din punct de vedere arheologic. Așteptăm să finalizăm lucrările de consolidare a Muzeului și conservăm acest sit pentru a le putea prezenta publicului vizitator”, afirmă, la rândul său, managerul Muzeului Județean, Cornel Popescu.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *