Update, ora 19:55

În urma articolului publicat de Pitești 24, societatea Publitrans ne-a transmis: „La solicitarea expresă a cetățenilor nemulțumiți, pentru deblocarea situației create și pentru a aduce unele lămuriri, directorul general al Publitrans 2000 S.A. a purtat o discuție cu aceștia, în prezența domnului primar Năstase.

S-a reamintit faptul că Primăria Căteasca a fost contactată în vara anului trecut pentru a adera la Asociația de Dezvoltare pentru Transport Public Pitești (ADITPP) întrucât Oarja va adera, dar soluția aleasă a fost de a se menține transportul județean. În aceste condiții, Căteasca nefăcând parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, nu există nicio posibilitate legală de a face opriri în această localitate.

În discuțiile purtate, domnul primar a susținut că nu ar fi probleme cu finanțarea serviciului.

Publitrans 2000 este un operator regional care prestează un serviciu de transport în baza unui contract încheiat cu ADITPP și cu unitățile administrativ-teritoriale membre. În concluzie, comuna Căteasca nu e membru ADI și nu are contract cu noi, din motive neimputabile nouă”.

Știrea inițială, ora 18:20

Zeci de oameni au blocat astăzi în trafic în comuna argeșeană Căteasca un autobuz Publitrans. Localnicii cer ca și comuna lor să adere la transportul metropolitan cu autobuze ale Publitransului (societatea de transport public de călători a Primăriei Pitești).

O parte dintre cei nemulțumiți că primarul lor Liviu Năstase nu vrea ca și comuna Căteasca să adere la transportul metropolitan au ales azi această formă de protest. Au blocat un autobuz Publitrans care circulă pe ruta Pitești-Oarja, rută care trece și prin Căteasca, dar fără opriri.

Într-un final, strada a fost eliberată, protestatarii intrând la discuții cu Liviu Năstase și cu directorul societății Publitrans, Manuel Rotaru. Se va răzgândi primarul după protestul de astăzi?

Primar: „Traseul organizat de Publitrans avea un cost foarte ridicat”

La sfârșitul anului trecut, primarul Liviu Năstase explica de ce, din punctul său de vedere, Căteasca nu poate adera la transportul metropolitan Pitești. Cel mai important, susținea atunci edilul, demersul ar presupune costuri ridicate pentru comună. Pe de altă parte, în opinia sa, cursele de transport de călători cu microbuze pe care le efectuează în Căteasca firma privată Astra Pitești ar acoperi necesarul pentru locuitorii comunei.

„Traseul organizat de Publitrans avea un cost foarte ridicat, de circa 2,5 miliarde de lei vechi, și deservea numai cele două sate ale comunei (Catanele și Recea), bani care trebuiau achitați de Primărie. În plus, cetățenii trebuiau să achite și biletul de călătorie.

Mai mult decât atât, sunt sceptic că acele autobuze, care au o gardă foarte joasă, pot circula pe drumul Catanele-Oarja pe o perioadă prea lungă de timp.

Din punctul de vedere al Primăriei Căteasca, programul de circulație al microbuzelor firmei Astra (…) este suficient pentru cetățenii comunei, se poate îmbunătăți, este foarte economic și se adaptează condițiilor de trafic de pe sectorul de drum Catanele-Recea, unde suntem de părere că este necesar să se intervină la refacerea carosabilului pentru a circula atât mijloacele de transport în comun, cât și mijloacele de transport particulare”, afirma primarul comunei Căteasca la finele anului 2022.

Localnic: Nu e OK să plătim 2,5 lei pentru un bilet de autobuz, dar e OK să plătim 6 lei, pentru care nici măcar bilet nu primim?”

Sunt localnici care, însă, îl contrazic și cer imperios ca și Căteasca să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești, astfel încât autobuzele Publitrans să circule și pe ruta Pitești-Căteasca și retur. Argumentele lor: călătoria cu Publitrans este mult mai ieftină (2,5 lei) decât cu Astra, iar condițiile de transport sunt incomparabil mai bune la Publitrans.

Nu este OK să plătească cetățeanul 2,5 lei pentru un bilet de autobuz, dar e OK să plătească 6 lei, pentru care nici măcar bilet nu primește?

Și v-ați gândit că, vezi Doamne, nu oferă siguranță pentru cetățeni autobuzul, dar oferă maxi-taxi care scârțâie din toate încheieturile? Să nu cumva să ai o sacoșă de cumpărături mai voluminoasă, că nu ai loc nici pe scaun și nici în picioare, iar dacă te nimerești în stație când ies copiii de la școală, cel mai probabil mai ai de stat o oră pentru următorul maxi!

Mai meditați puțin asupra situației și puneți pe primul loc cetățenii, nu interesele politice!”, îi cerea lui Liviu Năstase un locuitor al comunei, în replică la explicația acestuia cu privire la decizia Primăriei Căteasca de a nu adera la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești.

Amintim că de la 1 septembrie 2022 autobuzele Publitrans (societatea de transport public de călători a municipalității piteștene) efectuează curse și către comunele limitrofe Bradu, Bascov și Mărăcineni, iar de la 1 ianuarie 2023 și către comuna Oarja (linia 17, care trece, fără a avea stații de oprire, și prin Căteasca – aici amănunte). (Sursă video: Facebook.com)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *