Update, 22 aprilie 2025, ora 13:20 

Reprezentantul firmei care va construi viitorul nou stadion ”Nicolae Dobrin” din Pitești a adus astăzi, 22 aprilie 2025, primele containere pentru viitorul șantier.

”După 5 ani de muncă, drumuri, avize și lupte birocratice, intrăm în linie dreaptă. Astăzi, constructorul a adus primele containere pe amplasamentul viitorului stadion. Asta înseamnă un singur lucru: începem curând construcția, acasă, în Trivale. Așteptăm avizul ISU și dăm imediat autorizația de construire”, declară primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Știrea inițială, 10 ianuarie 2025, ora 13:55 

Piteștenilor li s-au lungit urechile, cum se spune, tot așteptând începerea lucrărilor la noul stadion de fotbal ”Nicolae Dobrin”.

Cu puțin timp în urmă, primarul Cristian Gentea a anunțat că proiectarea este pe final, că mai sunt de luat două avize și ulterior va fi solicitată autorizația de construire.

”Astăzi am participat, împreună cu Dani Coman, Vlad Niculae – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, și Ionuț Chiriță – reprezentant al departamentului Fonduri Europene din Primăria Pitești, la întâlnirea organizată la Compania Națională de Investiții (CNI).

Invitația ne-a fost făcută de Gabriel Diaconu – director CNI și supervizor al investiției noului stadion ”Nicolae Dobrin”, cel care a coordonat și proiectul Pitești Arena, pentru care îi mulțumim o dată în plus.

La întâlnire au participat și reprezentanții constructorului, dar și proiectanții.

S-a discutat despre: variante de gazon, degivrare, compartimentare interioară (pentru o folosire mai eficientă a spațiilor), iluminat exterior, sonorizare, panouri fotovoltaice, pistă de încălzire, terenuri de antrenament.

Astfel, proiectarea este pe final, mai sunt de luat două avize și va fi solicitată autorizația de construire. Totul este în grafic și ne dorim ca lucrările să înceapă cât mai repede”, susține primarul Piteștiului.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *