După o foarte lungă perioadă de așteptare, în sfârșit vor începe lucrările de modernizare a 99 de stații de autobuz (Publitrans) din Pitești. Anunțul l-a făcut, cu puțin timp în urmă, Primăria municipiului.
„Încep lucrările de modernizare a 99 de stații de așteptare călători, în Pitești. Astăzi, 26 ianuarie 2023, au fost predate amplasamentele pentru două investiții din cadrul proiectului Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat în municipiul Pitești.
Primul obiectiv de investiții vizează modernizarea unui număr de 99 de stații de așteptare călători care deservesc rețeaua de transport public cu autobuze, pe o lungime de aproximativ 47,10 km, dintre care 11 stații sunt situate în zona de protecție a monumentelor istorice.
Executantul lucrărilor este asocierea S.C. C.S.V. Infratech S.R.L. (lider) – S.C. Europan Prod S.A. (asociat), cu terți susținători: S.C. Euromateria S.R.L. și S.C. Globexterra S.R.L. și subcontractanții S.C. Mondo Com S.R.L., S.C. Sigma Mobility Engineering S.R.L. și S.C. Smart Services C.N.S. S.R.L.
Valoarea contractului este de 20.216.633,92 de lei inclusiv TVA, cu o durată de 15 luni”, informează Primăria Pitești.
Potrivit Primăriei, principalele lucrări vor consta în următoarele:
-dotarea cu câte două panouri laterale pentru informarea călătorilor (afișarea timpilor de sosire a autobuzelor în stații și a hărții traseelor de transport);
-dotarea, în funcție de amplasament, cu câte un panou interactiv digital a unui număr de 25 de stații (vor fi afișate informații despre serviciile de transport în comun și prețurile tichetelor de călătorie și o hartă interactivă (aceste stații vor fi dotate cu internet WiFi);
-dotarea cu un punct de acces multi USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile, încorporat într-un panou informativ (afișare oră și vreme);
-stațiile vor fi echipate cu locuri pentru stat jos, din profile metalice galvanizate și dimensionate corespunzător;
-stațiile vor fi adaptate pentru persoanele cu dizabilități, dotate cu benzi tactile conform specificațiilor normelor în vigoare;
-amenajarea a 20 (16+4) puncte de vânzare de bilete în stații (activitățile comerciale din stații vor fi doar pentru vânzarea titlurilor de călătorie și a abonamentelor); punctele de vânzare vor fi racordate la electricitate și internet);
-amenajarea a câte unui grup sanitar în stațiile de la cap de linie din Războieni, Găvana, Doja și Trivale;
-stațiile vor fi racordate la rețeaua de electricitate;
-stațiile amenajate cu punct de vânzare de bilete și grup sanitar vor fi conectate la internet;
-dotarea stațiilor cu camere video de supraveghere;
-dotarea cu un element semnal – panou de afișare a denumirii stației; coșuri de gunoi.