Astăzi începe în Pitești cea de a patra ediție a festivalului internațional de teatru stradal ”PISTF”, care se va desfășura în weekendul 5-7 iunie 2026 în Piața Primăriei.
Deschiderea va fi făcută diseară, de la ora 21:00, cu spectacolul ”The pigs”, prezentat de trupa de teatru Biuro Podrozy din Polonia.
Pornind de la o aparență ludică (un loc de joacă animat de ”purceluși” energici), spectacolul evoluează surprinzător într-o poveste profundă despre putere, control și fragilitatea umană. Pe catalige impresionante, personaje dominante prind viață deasupra mulțimii, într-un univers vizual spectaculos, completat de decoruri dinamice, foc și o coloană sonoră care amplifică fiecare moment.
Biuro Podrozy este una dintre cele mai apreciate companii de teatru stradal din Europa, recunoscută pentru producțiile sale vizuale de mare impact și pentru abordarea temelor sociale puternice.
Pe parcursul celor trei zile, artiști din 6 țări (Polonia, Argentina, Italia, Franța, Japonia și România) vor oferi publicului piteștean spectacole originale, pline de haz și de energie, dar și de emoție. Programul complet al festivalului, AICI.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


