În perioada 12-13 iulie 2024, iubitorii de muzică rock din Pitești și din întreaga țară sunt așteptați în Parcul Lunca Argeșului, unde se vor bucura de muzică live cu trupe de top și de o atmosferă de neuitat în cadrul evenimentului RebelX Young Rock Festival, ediția a III-a.

Organizat anual în Pitești de Asociația La Pietre, RebelX este festivalul care promovează trupele noi și tinere din România. Spectatorii vor descoperi trupe noi, dar se vor întâlni și cu formații rock consacrate: Trooper, Kempes, Gothic, Breathelast, Nuanțe, Wildchild, Electric Humidity, Love Bite, Overburn și Destin.

„Festivalul RebelX își propune să aducă în fața publicului trupe rock de adolescenți și tineri din România. Evenimentul este o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni, reprezentând o validare a acestora, care, prin pasiune, determinare și creativitate, reușesc să creeze momente memorabile.

Vino și tu, alături de prieteni, pentru a te încărca de energia și entuziasmul lor, sărbătorind împreună cu alți rockeri din toată țara pasiunea comună pentru muzică! Intrarea este liberă!”, transmit organizatorii. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *