Update, ora 16:10
Instituția Prefectului informează: „Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, s-a deplasat astăzi pe drumul județean DJ 703E Pitești-Băbana, unde siguranța participanților la trafic a fost pusă în pericol de arborii și crengile doborâte din cauza zăpezii. ISU Argeș a lucrat la îndepărtarea arborilor și a crengilor prăbușite pe carosabil, în mai multe locuri situația fiind, însă, în continuare una periculoasă.
Deși problema trenează de ani de zile, autoritățile competente nu au ajuns la un acord și nu au acționat pentru toaletarea din timp a arborilor. Situația nu este, însă, tolerabilă pentru prefectul Emanuel Soare, care a cerut intervenția de urgență a instituțiilor competente, în condițiile în care și în zilele următoare sunt anunțate ninsori abundente.
Astfel, prefectul Emanuel Soare a vorbit, la fața locului, cu directorul Regiei Județene de Drumuri, doamna Alina Nicolau, cu șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Mihai Neagoe, și cu șeful Ocolului Silvic Pitești, Sorin Balaș. În urma discuțiilor, de comun acord cu reprezentanții instituțiilor amintite, prefectul Emanuel Soare a decis convocarea marți, 12 ianuarie 2021, a unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). La ședință vor fi invitați și reprezentanții Gărzii Forestiere.
În cadrul ședinței se va decide toaletarea și tăierea de urgență a arborilor care reprezintă un pericol iminent pe DJ 703E Pitești-Băbana, cu ajutorul utilajelor și angajaților Direcției Silvice și Regiei Județene de Drumuri. Lucrările vor fi efectuate chiar mâine, pe parcursul lor sectorul de drum județean urmând să fie închis circulației, cu ajutorul Poliției Argeș. Șoferii vor putea, însă, circula dimineața și după terminarea toaletărilor”.
Știrea inițială, ora 13:30
Pericol pe drumul Pitești-Băbana. Trafic oprit. Regia Judeţeană de Drumuri Argeş avertizează șoferii că pe DJ 703E Pitești-Băbana, în zona pădurii Trivale, din cauza gheții și a zăpezii depuse pe crengi există riscul prăbușirii unor copaci.
Autoritățile au trecut la tăierea crengilor care pot pune în pericol participanții la trafic.
Prin urmare, până la îndepărtarea pericolului, circulația rutieră în zonă este oprită. S-a format coadă de autoturisme.