Update, 11 iunie 2026, ora 15:10

”Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează de orice comportament care contravine normelor legale, standardelor profesionale și valorilor care guvernează profesia de polițist. Astfel de conduite sunt incompatibile cu responsabilitățile și exigențele impuse personalului instituției și aduc atingere imaginii și încrederii publice în activitatea Poliției.

Instituția acordă întregul sprijin organelor competente pentru clarificarea completă și obiectivă a împrejurărilor producerii evenimentului și reafirmă angajamentul pentru respectarea legii, pentru integritate, profesionalism și transparență.

Referitor la raporturile de serviciu ale celui în cauză urmează să fie dispuse măsurile care se impun, în funcție de măsurile procesuale dispuse.

Totodată, facem cunoscut cetățenilor că într-o astfel de situație calitatea de polițist a conducătorului auto nu conferă niciun privilegiu în cadrul anchetei penale și nu diminuează răspunderea juridică pentru faptele săvârșite. Cercetările se vor desfășura cu respectarea principiilor legalității, imparțialității și egalității în fața legii”.

Update, 11 iunie 2026, ora 14:47

Polițistul era beat, potrivit IPJ Argeș: ”În urma analizelor de specialitate a rezultat că valoarea alcoolemiei pentru bărbatul de 53 de ani, având calitatea de polițist, implicat în accidentul de pe 8 iunie 2026, este mai mare decât limita de 0,80 mg/l alcool pur în sânge, valoare care impune efectuarea de cercetări sub aspectul conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Dosarul cauzei se află depus spre înregistrare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești”.

Update, 9 iunie 2026

Accidentul a fost provocat de șoferul unuia dintre cele două autoturisme. Are 53 de ani și este polițist în Costești. A suferit răni grave.

IPJ Argeș informează: ”Din verificările efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești a rezultat că un bărbat de 53 de ani din Costești care conducea un autoturism pe DJ 703B, pe strada Alexandriei din Costești, având direcția de deplasare Rociu spre Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani din Recea.

Ambii conducători auto au suferit leziuni în urma cărora au fost transportați la spital.

Bărbatul de 53 de ani, care are calitatea de polițist în cadrul Poliției Orașului Costești, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la unitatea medicală.

Celălalt conducător auto, respectiv bărbatul de 36 de ani din Recea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”.

Știrea inițială, 8 iunie 2026

Grav accident de circulație în această seară pe drumul județean 703B pe raza localității argeșene Costești.

În accident au fost implicate două autoturisme. Potrivit Poliției, ambii șoferi au suferit leziuni și au fost transportați la spital.

ISU Argeș vine cu amănunte: La sosirea echipajelor de intervenție, într-unul dintre autoturisme a fost identificată o persoană încarcerată. Pompierii au intervenit de urgență pentru extragerea victimei, aceasta fiind ulterior predată unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean. Este vorba despre un bărbat, conștient și cooperant, care, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportat la spital.

De asemenea, un echipaj SMURD a preluat și transportat la unitatea medicală o a doua victimă, un bărbat în vârstă de 36 de ani, conștient, care prezenta multiple traumatisme.

În urma impactului, la compartimentul motor al unuia dintre autovehicule s-a produs un incendiu”. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube. 

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *