Update, 28 august 2025, ora 11:10

Planul Urbanistic de Detaliu necesar pentru demararea lucrărilor de construire a viitorului cămin pentru bătrâni de pe Aleea Spitalului din Găvana va fi supus dezbaterii și votului de aprobare în ședința de astăzi, 28 august 2025, a Consiliului Local Pitești.

În primăvara acestui an, proiectul a primit avize favorabile de la Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipalității și de la arhitectul-șef al Piteștiului.

Știrea inițială, 31 ianuarie 2025, ora 10:20 

O inițiativă privată ar urma să conducă la construirea în Pitești, în cartierul Găvana, a unui nou cămin pentru bătrâni.

Proiectul prevede construirea unui cămin pentru îngrijirea persoanelor vârstnice pe un teren de 2.954 de mp situat pe Aleea Spitalului, nr. 7 (în zona Spitalului Județean de Urgență). Suprafața este liberă de construcții.

Va fi o investiție privată, inițiată de două familii (Marian Arghira și Cristina Arghira și, respectiv, Daniel Iordache Marques și Joana Catiala Marques – originară din Luanda, Angola, stabilită în Pitești prin căsătorie).

Suprafața pe care va fi construit căminul este liberă de construcții și se află în proprietatea celor două cupluri.

Din punct de vedere al regimului de înălțime, căminul va avea subsol, parter și două etaje. ”Soluția urbanistică a fost elaborată în vederea amplasării unui cămin pentru îngrijire bătrâni, organizat pe 3 niveluri, respectiv cu regim de înălțime S+P+2E, dar și amenjări auxiliare (accese carosabile și pietonale, locuri de parcare, spații verzi)”, se arată în Planul Urbanistic de Detaliu.

Capacitatea de cazare nu este precizată în documentația analizată de Pitești 24.

Vor fi amenajate 16 locuri de parcare și spații verzi pe mai bine de 40% din suprafața totală a terenului.

”Accesul auto și pietonal la terenul studiat se realizează din Aleea Spitalului și din Aleea dr. Ana Aslan”, potrivit documentului citat.

Precizăm că proiectul a primit certificat de urbanism de la Primăria Pitești în toamna anului 2023, fiind acum în faza obținerii avizelor necesare pentru demararea construcției. (Foto: cu titlu ilustrativ. Sursa: proiectari.md)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *