Medicul Petru Emil Muntean, de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a primit un important titlu de la prestigiosa asociație medicală American College of Chest Physicians, din Statele Unite ale Americii.

„După multă muncă și sacrificii, a venit și momentul aprecierii. Am primit titlul FCCP acordat de prestigiosul American College of Chest Physicians, regăsindu-mă astfel pe lista scurtă de medici pneumologi români din Societatea Română de Pneumologie care de-a lungul timpului au obținut această distincție”, declară medicul.

Conducerea spitalului din Pitești îl felicită pentru înaltul titlu primit: „Felicitări, domnule doctor! Ne bucurăm pentru fiecare realizare a dumneavoastră și vă mulțumim că faceți parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Pitești!”.

Petru Emil Muntean (33 de ani) face parte din echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Pitești din luna septembrie a anului 2019, în prezent fiind coordonatorul Secției de Pneumologie.

Originar din Cluj, este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, cu un masterat în Managementul Serviciilor de Sănătate. Își continuă studiile, fiind înscris la programul de master Malpraxis și Drept Medical organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca.

În ultimii ani, a participat la mai multe concursuri internaționale, la care și-a demonstrat cunoștințele medicale, rezultatele obținute fiind de excepție. Are peste 100 de articole publicate, fiind autorul a 9 cărți realizate în colaborare cu specialiști cu experiență din țară.

Deși a avut ocazia să lucreze în alte spitale, a ales să se stabilească în Argeș și să își continue activitatea la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde, de fiecare dată, a primit susținere.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *