Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Pitești au documentat activitatea infracțională, în 7 cauze penale, a 14 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 54 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. În sarcina a două dintre persoane s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probatoriile administrate a reieșit faptul că, în perioada aprilie – iunie 2026, la diferite date, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct în județul Argeș droguri de mare risc sub formă de substanțe cristaline (3CMC, 4CMC, 4MMC ȘI 3BMC). De asemenea, cercetările au reliefat că în aceeași perioadă două dintre acestea au comercializat și canabis.
”Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate substanțele stupefiante tranzacționate de către cele 14 persoane, iar în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 25 iunie 2026, au fost descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame de canabis, 100 de grame de fragmente vegetale și substanță cristalină susceptibile a fi droguri de mare risc (aflate în curs de expertizare), obiecte purtând urme de substanță, numeroase ustensile folosite la porționarea și consumul de droguri, precum și alte mijloace de probă”, potrivit IPJ Argeș.
Pe 25 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Pitești au dispus reținerea celor 14 persoane pentru 24 de ore. Astăzi, 26 iunie, judecătorii de drepturi și libertăți de la Tribunalul Argeș au admis propunerile formulate de procurori și au dispus arestarea preventivă a 10 dintre aceste persoane și măsura arestului la domiciliu față de alte 4, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor argeșeni. (Foto: Arhivă – cu titlu ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

