O femeie de 93 de ani a murit carbonizată în această dimineață în casa ei din comuna argeșeană Drăganu, satul Băcești.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la casa bătrânească, pe o suprafață de aproximativ 80 de mp.

IPJ Argeș transmite următoarele: În dimineața zilei de astăzi, 23 februarie 2026, polițiștii din Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu la o locuință din Drăganu.

La fața locului au intervenit polițiștii din Drăganu, pentru primele măsuri și sprijinirea intervenției pompierilor pentru stingerea incendiului.

În urma intervenției a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei femei, de 93 de ani, din Drăganu, locatar al imobilului în cauză.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Pentru stabilirea cauzei decesului, va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: jar căzut din sistemul de încălzire (sobă).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *