Proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale, ROCCAS II – Sud-Muntenia”, derulat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni, Fundaţia Renaşterea și Instituția Prefectului Argeș, ajunge şi în oraşul Mioveni.

Cetățenii cu vârste între 50 și 74 de ani care vor să fie testaţi gratuit se pot adresa cabinetului medicului de familie Mihaela Bondoc, situat în Colibaşi, lângă Şcoala Generală. Programarea poate fi făcută la numerele de telefon 0770.710.474 și 0766.522.760.

Care este procedura

-persoana vine la medic, primește un dispozitiv, dar și instrucțiunile necesare ca să îl folosească și completează un chestionar;

-aduce proba la cabinetul medicului în maximum 7 zile;

-probele sunt trimise la laboratorul Institutului Clinic Fundeni;

-medicul primește rezultatele;

-în caz de rezultat negativ, se repetă analiza peste 2 ani;

-în cazul în care rezultatul indică o afecțiune, medicul de familie programează persoana la colonoscopie la Institutul Clinic Fundeni;

-dacă în urma colonoscopiei se pune un diagnostic, pacientul va primi tratament prin Casa de Asigurări de Sănătate.

Programul de screening pentru depistarea cancerului colorectal, program gratuit, se derulează în premieră în județul Argeș, în program fiind angrenați 17 medici de familie.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *