Primăria Mioveni a semnat un protocol pentru testarea gratuită Babeș Papanicolau și HPV a femeilor din localitate, în special a celor din categorii vulnerabile, cu vârste între 24 și 64 de ani.

Persoanele interesate să se ȋnscrie ȋn program pot contacta coordonatorul local al proiectului, Daniela Ungureanu, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-14:00, la numărul de telefon 0720.010.711.

Doamnele trebuie să se prezinte pentru programare la sediul Primăriei Mioveni (la ghișeul din holul instituției), cu buletinul de identitate, începând de joi, 23 septembrie 2021, între orele 09:00-14:00.

Campania de testere va începe pe 15 octombrie.

Pentru detalii: site-ul dedicat campaniei, potisaprevii.eu, sau pagina de Facebook a Fundaţiei Renaşterea.

Protocolul a fost semnat între Primăria Mioveni, pe de-o parte, și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Fundația Renașterea şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.

România se află pe primul loc ȋntre statele membre ale Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea din cauza cancerului de col uterin, deşi incidența acestuia poate fi redusă cu până la 80% prin programele de screening.

Din păcate, ȋn Romȃnia gradul de prevenţie este foarte redus – doar 17,6% dintre romȃnce au efectuat măcar un test Babeş Papanicolau, faţă de peste 70% ȋn majoritatea ţărilor din UE.

Ne propunem prin acest proiect să creştem numărul femeilor care se testează, iar semnarea acestui protocol de colaborare reprezintă un pas foarte important ȋn acest demers”, declară Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea.

„Ne bucurăm că locuitoarele din Mioveni pot beneficia de testare gratuită şi ne dorim să valorifice această oportunitate cȃt mai multe dintre ele.

Cu atȃt mai mult am răspuns pozitiv parteneriatului ȋn cadrul acestui proiect, cu cȃt el vizează un subiect atȃt de sensibil şi de important – sănătatea femeilor.

Ne bucurăm că putem, alături de partenerii din cadrul proiectului, să ajutăm la prevenirea acestei forme de cancer şi, implicit, la sănătatea locuitorilor din Mioveni”, afirmă Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *