Tarifele la apă și canalizare în Pitești și în toate celelalte localități în care operează SC Apă Canal 2000 SA rămân neschimbate în 2024 față de anul trecut:

-apă potabilă: 5,89 de lei/mc (fără TVA), 6,42 de lei/mc (cu TVA);

-canalizare-epurare ape uzate: 6,31 de lei/mc (fără TVA), 6,88 de lei/mc (cu TVA).

Strategia de tarifare ca urmare a proiectului cu finanțare europeană pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș prevedea pentru 1 ianuarie 2024 o scumpire cu 5% a tarifului la apă și cu 30% a tarifului la canalizare (la care se adăuga și o ajustare cu rata inflației):

Probabil din motive electorale (în 2024 fiind programate inclusiv alegerile locale), municipalitatea a renunțat la scumpirile programate pentru anul acesta.

„SC Apă Canal 2000 SA anunță că, în conformitate cu prevederile actului adițional nr. 10/19.12.2023 la contractul de delegare nr. 1/26.03.2010, în anul 2024 prețurile/tarifele rămân nemodificate”, anunță societatea de apă și canalizare a municipalității piteștene.

Din 2021, de la punerea în aplicare a Strategiei de tarifare despre care am amintit, 2024 este primul an în care se renunță la scumpirile programate. Cel mai probabil, scumpirile vor fi reportate pentru 2025, ultimul an prevăzut cu scumpiri la apă și canalizare în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

AICI STRATEGIA INIȚIALĂ DE TARIFARE

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *