Un adolescent care se deplasa pe o trotinetă electrică a fost astăzi accidentat de un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu din nordul Piteștiului. Din fericire, băiatul, care are 16 ani și este din Bascov, nu a suferit răni grave.
IPJ Argeș vine cu amănunte despre acest accident: ”Pe 2 iulie 2026, în jurul orei 13:00, a avut loc un accident rutier produs între un autoturism și o trotinetă electrică.
Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a reieșit că un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu, dinspre centrul municipiului Pitești către comuna Bascov, a acroșat un tânăr, de 16 ani, din Bascov, care se deplasa pe o trotinetă electrică. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului de 16 ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ atât pentru conducătorul auto, cât și pentru adolescent.
Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

