Suspectul Tofan Gelu a anunțat astăzi că se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Pitești, ca urmare a dosarului de la DNA. În același timp, Tofan nu renunță în ruptul capului la funcția de viceprimar al Piteștiului.

„Decizia” suspectului Tofan Gelu este apă de ploaie. De bun simț și onorabil ar fi fost să-și anunțe demisia, iar nu abia astăzi, la o săptămână după comunicatul de la DNA, ci imediat cum a aflat că are calitatea procesuală de suspect.

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public în ultimele săptămâni privind instrumentarea de către DNA Pitești a unui dosar care vizează mai multe persoane din conducerea PNL Argeș, am hotărât să mă autosuspend din funcția de președinte al organizației PNL Pitești, până la clarificarea situației.

Am luat această decizie pentru a nu afecta activitatea și imaginea organizației municipale și pentru a lăsa organele competente să își facă treaba (n.r. – probabil că procurorii sunt înduioșați, impresionați până la leșin de „bunăvoința” arătată de Tofan). Am încredere totală în actul de justiție (n.r. – clișeu, probabil că lui Tofan îi tremură picioarele).

De asemenea, doresc să precizez că rămân consecvent proiectelor pe care le-am propus piteștenilor în campania electorală și depun toate eforturile pentru realizarea acestora din poziția de viceprimar al municipiului (n.r. – probabil că piteștenii sunt de-a dreptul emoționați citind aceste rânduri, iar unii varsă lacrimi).

Ca urmare a deciziei mele de autosuspendare, atribuțiile de președinte vor fi preluate, sub formă de interimat, de prim-vicepreședintele organizației PNL Pitești, domnul Tiberiu Irimia”, a anunțat azi Gelu Tofan, la nu mai puțin de o săptămână după comunicatul transmis de DNA.

Reamintim că Tofan Gelu este suspect într-un dosar al DNA Pitești, „sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite” (detalii despre dosarul DNA).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *