Spitalul Mioveni își propune să reunească în echipa sa medicală cei mai buni specialiști în radiologie intervențională. „Spitalul Orășenesc Mioveni anunţă semnarea unui parteneriat strategic, prin care se urmărește alăturarea celor mai buni profesioniști din domeniul radiologiei intervenţionale”, precizează conducerea unității spitalicești.
În prezent, doi medici de valoare fac echipă în acest domeniu la Spitalul Mioveni: Rareș Nechifor, medic primar radiologie intervenţională, cu peste 20 de ani de experiență, formator a peste 300 de radiologi intervenționiști din 27 de țări ale lumii, și Horia Trăilă, medic primar radiologie și imagistică medicală.
Serviciile medicale sunt oferite în regim cu plată, iar acestea sunt următoarele:
-embolizare fibrom uterin;
-embolizare adenom de prostată;
-embolizare varicocel;
-vertebroplastie;
-discectomie cu discogel;
-infiltrații transforaminal;
-angiografie.