Miercuri, 1 noiembrie, pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul piteștean Prundu, o șoferiță a fost văzută de un echipaj de la Secția 4 Poliție în timp ce încălca regulile rutiere. Mai exact, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Polițiștii au oprit-o în trafic și, în urma verificărilor de rutină, au constatat că autoturismul pe care îl conducea avea expirată valabilitatea poliței de asigurare de răspundere civilă auto.
Femeia, care are 27 de ani și este din comuna argeșeană Mihăești, a fost amendată. De asemenea, polițiștii i-au reținut permisul auto în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. În plus, oamenii legii au retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. (Foto: descriptiv – bulevardul Petrochimiștilor)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.