Un proiect de hotărâre inițiat de primarul Cristian Gentea (PSD) cu privire la viitoarea Sală Polivalentă din Pitești (proiect pentru aprobarea Studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Sală Polivalentă Municipiul Pitești – Amenajări exterioare, amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială, rețele exterioare”) nu a trecut astăzi de votul consilierilor locali.

Prin proiect, propus pentru aprobare într-o ședință extraordinară în plen, se cer încă 2.400.000 de lei pentru amenajarea terenului din jurul Sălii. Consilierii de la PNL și USR s-au abținut.

„Nu putem vota o investiție când primim materialele de ședință cu doar 30 de minute înainte! Am cerut o amânare, pentru a avea răgazul necesar să studiem și să ne informăm pentru ce sunt alocați banii și pentru a primi lămuriri de la proiectant. Orgoliile politice au fost, însă, mai mari și proiectul nu a fost retras de pe ordinea de zi”, explică reprezentanții celor două partide.

Grupul consilierilor locali PNL-USR: „Singurul punct care a suscitat discuții aprinse a fost punctul 3, la care se cer alți 2,4 milioane de lei pentru amenajarea terenului din jurul Sălii Polivalente.

Trecem peste faptul că și acest proiect al Sălii Polivalente este făcut prost, în „buna tradiție” a tuturor proiectelor realizate de vechile legislaturi, și amintim aici doar proiectul de reabilitare a Bazinului Olimpic, proiect care a înghițit milioane bune de lei pentru lucrări suplimentare.

Dar nu putem vota în orb alocarea unei sume așa de mari! Materialele pentru cele 5 proiecte de hotărâri de pe ordinea de zi au sosit pe e-mail cu 30 de minute înainte de ședință. Am cerut o amânare cu două zile a acestui punct, pentru a avea răgazul necesar să studiem și să ne informăm pentru ce sunt alocați banii și pentru a primi lămuriri de la proiectant. Se pare, însă, că orgoliile politice au fost mai mari și nu s-a retras de pe ordinea de zi. S-a ajuns la vot, unde noi, consilierii PNL-USR, ne-am abținut (…)

Ținem să facem precizarea că această Sală Polivalentă, chiar dacă prost poziționată, este necesară orașului și vom vota pentru a fi finalizată, dar în cunoștință de cauză”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *